Când copilul ți-e bolnav simți cum cerul te apăsa

Pentru că copilul tau face lumea mai frumoasă

Când se vaită-n durere, și te cheamă atunci și plânge

Știi că ești a lui speranță, și te doare și te frige.

Ochișorii înlărcrimați care curg pe fața-i blândă

Te pătrund până la os, pân’ la sânge te frământă.

Un copil bolnav nu știe de-unde el s-a molipsit

Nu vrea el medicamente, ci sa fie atunci iubit!

Să îl poarte MAMA-n brațe, MAMA alături sa îi fie

Mama să îi șteargă obrajii, MAMA leacul să îi știe.

Să-l adoarmă ea cantandu-i, dulce și încetișor

Să-si așeze- n patul cald, al ei pui mic, scump odor.

Și să vindece ea tot – cu o simplă îmbrățișare

Mamele stiu cel mai bine , să trateze unde doare.

Însă cei fără de mame, în ale cui brațe se – avanta ?

Cine-i pupă dimineața, cine noaptea lor le cântă?

Cine-i mângâie și spune: ești al mamei scump puiuț

Cine suflă lor în mâna, cand afară e friguț?

Cine-n pagini le citește și răspunde la întrebări

Cui se plâng de febră mare și de răcoroase seri?

Cui le cântă din vioară sau la ce-o fi învățat

Cine-i leagă la șireturi, cine-i duce la schiat?

Cine-i piaptănă cu dor, și le împletește gâțe?

Câți băieții singuri pe lume, câte singure- s fetițe?

Autor: Irina Chitoroaga